Proiecție și dezbatere: TOUCH ME NOT – Politicile Corpului

Corpul, intimitatea, sexualitatea sunt esențiale în viața noastră, totuși ne este atât de greu să vorbim despre ele, fiind înconjurate de atâtea tabu-uri și blocaje. Controversatul câștigător al Ursului de Aur la Berlinale – Berlin International Film Festival, TOUCH ME NOT, de Adina Pintilie, este o invitație la dialog, care ne propune să punem sub semnul întrebării ideile noastre preconcepute despre intimitate.

Sâmbătă, 9 martie, de la orele 20:00, Cinema Florin Piersic va găzdui avanpremiera-eveniment TOUCH ME NOT – POLITICILE CORPULUI, ce oferă publicului clujean oportunitatea rară de a intra în dialog direct cu carismaticii protagoniști ai filmului: Christian Bayerlein și Grit Uhlemann, pasionați activiști germani pentru dreptul la intimitate al persoanelor cu dizabilități, actrița de origine britanică Laura Benson (Atelier BigBen), cunoscută pentru rolurile sale din filmele lui Stephen Frears, Alain Resnais și Robert Altman, activista și lucrătoarea sexuală transgender Hanna Hofmann (Hanna Tripleage) din Germania și regizoarea Adina Pintilie. Eveniment organizat în parteneriat cu Cinema Florin Piersic.

Lansarea filmului în cinematografe pe 15 martie (în cadrul One World Romania – Ediția a 12-a) va fi anticipată, începând cu 8 martie, de seria de avanpremiere-eveniment TOUCH ME NOT – POLITICILE CORPULUI: proiecții speciale însoțite de dezbateri, ce extind procesul auto-reflexiv declanșat de film, creând un spațiu de dialog deschis despre subiecte precum: granițele personale, corpul ca un „câmp de luptă” al ideologiilor, alteritatea, intimitatea și dizabilitatea, fluiditatea genurilor, frumusețea non-normativă, libertatea personală.

Prin controversă intensă pe care a stârnit-o, încă de la premiera mondială de la Berlinală, TOUCH ME NOT deschide un spațiu de auto-reflexivitate, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice, și devenind mai mult decât un film: o experiență transformativă. Cu sprijinul Institutul Cultural Român și al UCIN Uniunea Cineastilor din Romania – UCIN, seria de dezbateri TOUCH ME NOT – POLITICILE CORPULUI a însoțit impresionanta călătorie internațională a filmului în cele mai importante festivaluri de film ale lumii (Karlovy Vary International Film Festival, Viennale, IDFA Amsterdam, BFI London Film Festival etc.), precum și lansările în cinematografele din Franța, Germania, Austria, UK, Olanda, US etc, fiind găzduită de instituții prestigioase, precum MoMA The Museum of Modern Art New York, ICA Institutul de Artă Contemporană din Londra, Le Forum des images etc.

MANEKINO Film, producătorul și distribuitorul TOUCH ME NOT în România, aduce acasă acest spațiu de auto-reflexivitate și transformare, prin seria de avanpremiere-eveniment TOUCH ME NOT – POLITICILE CORPULUI, programate în luna martie a acestui an, recomandate de One World Romania și susținute de Centrul National al Cinematografiei, Uniunea Cineastilor din Romania – UCIN, Dacin Sara, Goethe-Institut Bucuresti,și British Council Romania. Proiecțiile-eveniment vor avea loc în București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, Brașov, Arad, Satu Mare, Sfântu Gheorghe și alte orașe în curs de confirmare.

TOUCH ME NOT va fi lansat în cinematografele din România pe 15 martie.
Acest film nu este recomandat minorilor.

Filmul s-a bucurat de o entuziastă primire din partea presei internaționale:
HotNews.ro: “Cel mai curajos şi controversat film de la Berlinale”
The New York Times: “Tulburător, intens, imposibil de uitat… corpul ca un tărâm misterios”
The Hollywood Reporter: “Un tur de forţă impresionant.”
Les Inrockuptibles: “Cinema-ul ca experienţă terapeutică.”
Telerama : “Îţi pune la încercare limitele şi tabuurile.”
Kino-Zeit: “Nu e doar un film, e o călătorie de auto-cunoaştere.”
La Vanguardia: “O abordare revoluţionară a adevăratei nature a sexualităţii.”
DIE ZEIT: “O nesfârşită iniţiere în atingere…”

Trailer România: https://vimeo.com/293398937

#unfilmcareteatinge #din15martielacinema #AllEmotionsWelcome #touchmenot #TouchMeNotFilm #PoliticileCorpului #ThePoliticsOfTheBody

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close